Media

UPDATE3: Insolvenţa Hidroelectrica poate dura un an şi jumătate. Vezi sentinţa instanţei

Jun 20, 2012, Sursa
Articolul precedent  |  Toate articolele  |  Urmatorul articol

Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica şi a desemnat ca administrator judiciar firma Euro Insol, condusă de Remus Borza, propunere a Ministerului Economiei.

UPDATE 17:15

Tribunalul Bucureşti a publicat deja sentinţa în cazul insolvenţei Hidroelectrica.

Vă redăm mai jos sentinţa judecătorilor:

"Admite cererea introductivă formulată de debitorul HIDROELECTRICA SA. În baza art. 27 al.1 din Legea 85/2006, deschide procedura generală a insolventei. Desemneaza provizoriu, până la prima adunarea a creditorilor, administrator judiciar pe EURO INSOL SPRL, cu o retribuţie lunară de 2.000 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei şi care va îndeplini principalele atribuţii prevăzute de art. 20 din Lege", se arată în document.

În cazul în care administratorul judiciar refuză numirea pe motive temeinice, va notifica judecătorul sindic în termen de 5 zile de la comunicare sentinţei de numire, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 500 – 1.000 lei în caz de necomunicarea refuzului.

Ce va face administratorul în perioada următoare

Administratorul judiciar va notifica: creditorii, debitoarea, acţionarii/asociaţii si ORC – Bucuresti, conf. Art. 61 din Lege, si va cuprinde:

1. termenul limita de depunere a cererii de admitere a creantei la 04.08.2012

2. termenul de verificarea creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar la 24.08.2012.

3. termenul de definitivarea tabelului creantelor la 08.09.2012.

4. termenul pentru solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar la 24.08.2012.

5. locul si data, ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor 29.08.2012.

Aşa cum se poate observa şi mai sus, judecătorul sindic a fixat prima adunare a creditorilor pentru 29 august 2012, iar ordinea de zi va fi următoarea:

  • prezentarea raportului intocmit de administratorul judiciar in conditiile art 59 si 54 din lege cu propunerea de continuare a perioadei de observatie sau de trecere la procedura falimentului.
  • alegerea unui comitet al creditorilor format din 3-5 creditori in conditiile art 16 al 4 si art 17 din lege;
  • confirmarea / infirmarea administratorului judiciar desemnat provizoriu de instanta sau desemnarea unui administrator judiciar de creditorul majoritar asa cum prevede art. 19 al.2-2 indice 1 din Lege si stabilirea remuneratiei acestuia.
  • probleme diverse.

"La adunarea creditorilor va participa ;i un delegat din rândul salariaţilor", se mai arată în sentinţă.

UPDATE 16:50
Declararea insolvenţei Hidroelectrica nu a trecut fără mici incidente la Tribunal. De exemplu, membrii Hidrosind, sindicatul angajaţiilor din Hidroelectrica, au cerut recuzarea judecătorului din cauză că acesta a respins toate cererile de intervenţie.

"Hidrosind, în calitate de acţionar indirect al Hidroelectrica prin acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea, a depus cerere de intervenţie împotriva cererii de intrare în insolvenţă a societăţii înaintată de CA al Hidroelectrica. Judecătorul Mircea Moldovan a respins cererea de intervenţie pe motiv că nu poate fi formulată pe procedura necontencioasă, fără a pune însă cererea în discuţia părţilor, conform procedurii. Practic, avocaţilor Hidrosind le-a fost pus pumnul în gură", se menţionează într-un comunicat remis de Hidrosind.

Sindicaliştii au cerut deja aprobare pentru pichetarea sediului companiei şi al Ministerul Economiei, eveniment care ar putea avea loc vineri, 22 iunie.

Mai mult, membrii sindicatului precizează că în cel mai scurt timp vor analiza declanşarea grevei în instalaţiile Hidroelectrica şi că vor cere demisia CA al Hidroelectrica şi a ministrului Economiei pe care îi acuză de grave prejudicii aduse societăţii Hidroelectrica şi economiei României.

UPDATE 16:00

Remus Borza speră ca reorganizarea companiei de stat să nu dureze mai mult de un an, un an şi jumătate, în situaţia în care o reorganozare poate dura trei chiar şi patru ani în unele cazuri. 

"Compania are datorii de 200 milioane de lei către furnizori, şi de 260 milioane de lei faţă de bănci, în total datoriile ajung la un miliard de euro", a declarat, Remus Borza, administratorul judiciar desemnat al Hidroelectrica.

Întrebat de ce a fost nevoie de declararea insolvenţei companiei de stat- aşa numita Perla Coroanei din sectorul energetic al României, Borza a spus că "reorganizarea înseamna nu neapărat un paleativ, nu neapărat un panaceu, înseamnă o soluţie cât se poate de corectă, care are în vedere eficientizarea indicatorilor macrofinanciari, macrocontabili".

Potrivit acestuia, la masa credală se pot înscrie toţi creditorii care figurează cu creanţe scadente la momentul deschiderii proceduri, indiferent dacă este vorba de bănci, furnizori etc.

"Sunt datorii către furnizori de vreo 200 de milioane de lei, sunt datorii faţă de acţionari, şi vorbim de Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea de vreo 260 de milioane, sunt datorii către bănci, în total este o datorie de un miliard de euro la o cifră de afaceri de 714 milioane de euro şi un profit de 0,2%.", a spus administratorul judiciar.

Pentru consumator, insolvenţa "nu înseamnă absolut nimic, este o stare de normalitate şi trebuie privită de către toata lumea cu mai multă maturitate cu mai mult discernământ. Trebuie văzute şi beneficiile stării de insolvenţă", a precizat Remus Borza, dând ca exemplu o altă companie de stat aflată mîn subordinea Ministerul Economiei şi la care administrator judiciar este tot Euro Insol. Este vorba de Plafar SA, care a reuşit, potrivit lui Borza, să obţină profit anul trecut după 16 ani de pierderi.

Ce se întâmplă cu "băieţii deştepţi"

Încă de la începutul apariţiei zvonurilor legate de insolvenţa Hidroelectrica, mai mulţi experţi au considerat iniţiativa Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica ca pe o manevră de a scăpa compania de băieţii deştepţi din energie.

Administratorul judiciar a precizat că toate contractele companiei vor fi analizate şi vor fi menţinute cele care au fost încheiate în mod eficient şi transparent.

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi şi posibile restructurări, Borza a spus că în ultimii trei ani numărul angajaţiilor s-a redus cu doar 3 persoane, iar în condiţiile actuale se va interveni pe organigrama companiei şi la nivelul de salarizare, dar a refuzat să menţioneze clar un număr de persoane care şi-ar putea pierde locul de muncă.

"Trebuie realizat un raport între munca prestată şi remuneraţie. Salariul mediu pe companie, incluzând CAS (contribuţii asigurări sociale), CASS (contribuţii la sănătate) şi şomaj este de aproximativ 1.500 de euro, conform unor calcule făcute azi-dimineaţă", a precizat Borza.

Moody's Investors Service a revizuit în scădere, cu patru trepte, de la 'Ba1' la 'B2', ratingurile pe termen lung ale Hidroelectrica şi le-a plasat sub revizuire, pentru o posibilă retrogradare, din cauza recentei decizii a companiei din România de a-şi solicita insolvenţa, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară dat publicităţii miercuri.

Ratingul corporatist (CFR) şi ratingul PDR - probability of default (probabilitate de intrare în incapacitate de plată) au fost coborâte de la 'Ba1' la 'B2'.

'Retrogradarea cu patru trepte a ratingurilor Hidroelectrica, de la 'Ba1' la 'B2', vine ca urmare a recentei decizii a companiei de a-şi solicita insolvenţa, ceea ce indică creşterea semnificativă a riscului intrării în incapacitate de plată şi încorporează imposibilitatea de a anticipa viitoarele evoluţii în urma procedurilor de insolvenţă', a explicat analistul Richard Miratsky, care este şi vicepreşedinte al Moody's.

De asemenea 'Retrogradarea reflectă faptul că agenţia şi-a revizuit în scădere estimările privind sprijinul extraordinar pentru Hidroelectrica din partea guvernului român, reflectând inactivitatea şi lipsa transparenţei privind recentele evoluţii la companie', a adăugat Richard Miratsky.

O listare până la sfârşitul anului nu mai pare posibilă

Vânzarea pachetului de 10% din acţiunile Hidroelectrica va fi amânată, fiind şanse mici ca acest proces să aibă loc până la sfârşitul anului, a declarat marţi, preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelecrica, Remus Vulpescu, într-o conferinţă de presă.

'O listare până la sfârşitul anului în momentul de faţă într-adevăr nu mai pare posibilă. O să ştim dacă este sau nu este după ce momentul (reorganizării - n.r.) trecut va fi trecut. Când ne referim la viitor, nu putem să emitem decât presupuneri, dar mie personal nu mi se mai pare plauzibilă o listare până la sfârşitul anului', a afirmat Vulpescu.

Insolvenţa urmăreşte reorganizarea unei societăţi fără lichidităţi

Deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea companiei, ci reorganizarea unei societăţi care nu mai are lichidităţi, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu.

''Solicitarea insolvenţei este legată de organizarea companiei, nu avem în vedere nimic cu falimentul, vânzarea de active şi alte speculaţii. Nu urmărim naţionalizarea, vânzarea companiei, sau orice altceva decât corectarea problemelor cu care compania se confruntă. Procedura insolvenţei nu este o stratagemă sau un tertip ci o măsură legală potrivit legii pentru că această societate a ajuns în situaţia să nu mai aibă lichidităţi'', a spus Remus Vulpescu.

Acesta a subliniat că Hidroelectrica a avut anul trecut doar un milion de euro profit, dovadă a managementului defectuos al companiei,

''Ceva nu a funcţionat corect la Hidroelectrica. O societate cu active de 1 miliard de euro şi o cifră de afaceri de 800 milioane de euro, dacă obţine contabil, doar contabil, 1 milion de euro profit nu se poate numi companie profitabilă'', a explicat reprezentantul Hidroelectrica.

Compania Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa, în data de 15 iunie 2012, iar dosarul urmează s-a judecat astăzi.

Articolul precedent  |  Toate articolele  |  Urmatorul articol

Alte articole


May 9, 2016

Tribunalul Valcea a decis luni declararea insolventei CET Govora, administrator judiciar fiind numita firma Euro Insol, condusa de Remus Borza

citeste mai mult
Apr 25, 2016

Firma Euro Insol a preluat în calitate de lichidator judiciar proiectul imobiliar Green City, un complex de 650 de vile dezvoltat de omul de afaceri Dumitru Bucşaru prin intermediul mai multor firme, aflate în insolvenţă sau faliment, a anunţat luni societatea de reorganizare.

citeste mai mult
Apr 6, 2016

Cerearea de insolvenţă depusă de Prospecţiuni SA, furnizor de servicii geofizice şi geologice, a fost admisă de Tribunalul Bucuresti, care a deschis procedura de insolvenţă şi a numit  Euro Insol SPRL administrator judiciar.

citeste mai mult
Feb 15, 2016

Prioritatea statului român ar trebui să fie companiile româneşti - interviu publicat in editia print a ziarului Bursa din 15.02.2016

citeste mai mult
Jan 26, 2016

O treime din toată energia vândută de Hidroelectrica s-a transformat în profit. Compania anunţă investiţii de 730 mil. euro până în 2018

Remus Borza, avocatul care controlează Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica: Este cel mai bun rezultat financiar obţinut vreodată de Hidroelectrica raportat la producţia de energie

citeste mai mult
Jan 25, 2016

In 2016, Hidroelectrica va iesi din insolventa si se va lista pe bursa.

Valoarea de piaţă reală a companiei este de 5 miliarde de euro.

Insist pentru listarea a doar 15% din Hidroelectrica şi doar pe BVB În ultimii 4 ani, noi am dat peste 400 de milioane de euro Apelor Române şi sunt curios să ştiu câte lucrări au finanţat din banii Hidroelectrica.

 

citeste mai mult
Jul 22, 2015

România are nevoie de un vizionar, un ideolog şi un strateg

 

citeste mai mult
Jul 31, 2014

Borza: "Hidroelectrica finanţează investiţiile de care are nevoie, dar cu bani mai puţini, pentru că se fură mai puţin"

citeste mai mult
Feb 25, 2014

Remus Borza consideră că Reintrarea în insolvenţă a companiei este o eroare judiciară pentru că instanţa a dat prevalenţă unor aspecte procedurale în detrimentul interesului naţional.

citeste mai mult
Feb 3, 2014

Complexul rezidenţial Ibiza Sol, situat în zona de nord a Capitalei, a avut anul trecut încasări totale de 4,89 milioane euro, înregistrând un număr de 89 de contracte încheiate, din care 46 au fost acorduri de vânzare-cumpărare şi 43 de închiriere.

citeste mai mult
Jan 31, 2014

Proiectul Silver Mountain din Braşov este cel mai important activ imobiliar „distressed“ aflat anul acesta la vânzare.

citeste mai mult
Jan 20, 2014

Borza a gasit cumparator pentru un penthouse de 370.000 euro in cele mai inalte blocuri noi din Bucuresti

citeste mai mult
Jan 13, 2014

Contract de 4 milioane de euro încheiat cu o firmă din Rusia

citeste mai mult
Jun 13, 2013

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a inregistrat tabelul definitiv al creantelor

citeste mai mult
May 15, 2013

Trebuie să abandonăm paradigma statului social şi a cetăţeanului asistat, deoarece într-o economie de piaţă alte valori ar trebui să guverneze funcţionarea societăţii româneşti.

citeste mai mult
Apr 24, 2013

Remus Borza a fost desemnat personalitatea anului in energie in cadrul Galei Romanian Energy Awards 2013, organizata de The Diplomat Bucharest

citeste mai mult
Apr 17, 2013

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţiile traderilor de energie, aşa-zişii „băieţi deştepţi“, privind creanţele din dosarul Hidroelectrica, refuzând astfel înscrierea în tabelul preliminar a unor creanţe de peste 1,9 miliarde lei.

citeste mai mult
Apr 17, 2013

Hidroelectrica a făcut un profit brut de 144 mil. lei în primul trimestru

citeste mai mult
Apr 1, 2013

 

În cei aproape cinci ani de când mediul local de business se confruntă cu un picaj al pieţelor fără precedent în ultimele decenii, o nouă breaslă de consultanţi a prins cheag, şi anume practicienii în insolvenţă, domeniu în care cele mai mari 34 de firme au realizat anul trecut venituri de peste 100 de milioane de lei (22,5 mil. euro), potrivit datelor centralizate de Uniu­nea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR).

citeste mai mult
Mar 22, 2013

 

Insolventa Hidroelectrica in cifre: profit lunar de 10 mil. euro si minus 300 de angajati

citeste mai mult
Mar 18, 2013

Borza (Euro Insol): Să nu ne facem griji pentru Hidroelectrica, ci mai degrabă pentru Complexul Energetic Oltenia

citeste mai mult
Jan 30, 2013

UZTEL S.A. Ploiesti, reintrat in forta pe Bursa de Valori Bucuresti dupa o absenta de 33 de luni. Astfel in prima zi de la reluarea tranzactionarii, pretul de deschidere a fost de 1.9 lei/ actiune pentru ca la mijlocul zilei, pretul sa atinga un maximum de 2,58 lei, ceea ce reprezinta o apreciere de 14.63%.

citeste mai mult
Jan 30, 2013

Cu ce preţ se reorganizează Servtrans: creditorii pierd peste 80% din bani, respectiv 32,5 mil. Euro

citeste mai mult
Jan 30, 2013

Planul de reorganizare al Servtrans Invest, unul din cei mai mari transportatori feroviari de marfa, a fost aprobat de catre creditori saptamana trecuta. Cum va arata reorganizarea societatii?

citeste mai mult
Jan 21, 2013

insolvenţa este o soluţie viabilă pentru depăşirea dificultăţilor financiare

citeste mai mult
Dec 27, 2012

Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, a declarat, marti, ca Oltchim va intra in insolventa dupa alegeri, insa a avertizat ca aceasta masura nu va rezolva adevaratele probleme ale combinatului.

citeste mai mult
Dec 27, 2012

denunţări de contracte, reduceri de costuri, licitaţii pe bursă şi pierderi de 65 mil. Euro

citeste mai mult
Nov 27, 2012

Compania de stat Hidroelectrica va suspenda clauza de forţă majoră invocată în contractele de vânzare a energiei electrice de la 1 decembrie 2012, urmând să livreze cantitatea totală cumpărătorilor şi să încheie anul cu pierderi cuprinse între 70 şi 80 milioane euro, a declarat, administratorul judiciar al societăţii, reprezentantul EuroInsol, Remus Borza, citat de Agerpres.

citeste mai mult
Nov 27, 2012

Randamentul oferit de închirierea unui apartament nou din Bucureşti este superior dobânzii la un depozit în euro şi, în unele cazuri, chiar randamentelor promise de fondurile monetare

citeste mai mult
Nov 21, 2012

Hidroelectrica a tranzactionat cea mai mare cantitate de energie pe bursa administrata de OPCOM

citeste mai mult
Nov 16, 2012

Hidroelectrica a fost căpuşată prin intermediul a 500 de contracte comeciale cu preţuri supraevaluate.

citeste mai mult
Nov 6, 2012

UCM Reşiţa, companie aflată în insolvenţă, şi-a redus pierderile în primele nouă luni la 7 milioane lei, de la 24 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi ar putea încheia anul pe profit, după pierderi de peste 700 milioane lei în 2010-2011, potrivit administratorului judiciar.

citeste mai mult
Nov 6, 2012

Saptamana aceasta se implineste un an de la declansarea procedurii de insolventa a proiectului rezidential Asmita Gardens. Cum arata bilantul primului an de insolventa din proiect.

citeste mai mult
Nov 5, 2012

UCM Reşiţa SA şi-a redus pierderile cu 17 milioane lei, în cinci luni, până la 7 milioane de lei, existând şansa de a încheia pe profit anul 2012, a anunţat, duminică, Remus Borza, practicianul coordonator al Euro Insol, desemnat administrator judiciar, în consorţiu cu VF Insolvenţa, al societăţii UCM Reşiţa.




citeste mai mult
Nov 5, 2012

Principalul furnizor de agregate și echipamente hidro-energetice pentru Hidroelectrica, societatea UCM Reșița, aflată și ea în insolvență, și-a redus pierderile cu 17 milioane lei potrivit EURO INSOL, administrator judiciar al societății.

citeste mai mult
Oct 26, 2012

Un sediu „la patru ace”, cu o priveliste de nota 10 si accente glamour, astfel ar putea fi descris biroul Borza si Asociatii, din care fac parte si societatile de insolventa Euro Insol si Assistance Insolv.

citeste mai mult
Oct 22, 2012

Curtea de Apel Bucureşti a decis că Hidroelectrica rămâne în insolvenţă, ceea ce echivalează cu o „victorie” a statului împotriva „băieţilor deştepţi”. Decizia Curţii este irevocabilă.

citeste mai mult
Oct 4, 2012

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, cere acţionarilor companiei de stat să aprobe iniţierea unor acţiuni în răspundere pentru daune împotriva ultimilor trei directori generali ai producătorului de electricitate, respectiv Traian Oprea, Mihai David şi Constantin Trihenea.

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Guvernul i-a promis FMI că va publica prospectul de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Hidroelectrica în maximum trei luni după ce compania va ieşi din insolvenţă şi că oferta va fi lansată o lună mai târziu.

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au aprobat astăzi planul de reorganizare al Asmita Gardens propus de Alpha Bank, prin intermediu AGI RRE. Banca va intra în posesia ansamblului rezidenţial dacă în termen de 16 luni nu se vor vinde apartamente în valoare de circa 23 mil. Euro

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Asmita Gardens SRL , compania care a dezvoltat cel mai mare complex rezidential din tara, va plati creditul catre Alpha Bank in urmatorii trei ani, asa cum se prevazuse in septembrie prin Planul de reorganizare a companiei, a declarat, marti, Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar Euro Insol SRL.

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Tribunalul Bucuresti a confirmat marti planul de reorganizare Asmita Gardens, in felul in care a fost propus de creditorul majoritar AGI RRE prin mandatar Alpha Bank Romania, impreuna cu administratorul judiciar Euro Insol.

citeste mai mult
Sep 18, 2012

Euro Insol a fost reconfirmat ca administrator judiciat al Hidroelectrica cu votul a 99% dintre creditorii prezenti

citeste mai mult
Sep 18, 2012

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat ca ii multumeste presedintelui Traian Basescu pentru "non-combat" in privinta derularii restructurarii companiei de stat.

citeste mai mult
Sep 18, 2012

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat război Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru că nu a majorat tariful reglementat pentru energia hidro.

citeste mai mult
Sep 6, 2012

Planul prevede plata integrala a creantelor bugetare si defavorizarea creditorului garantat si a creditorilor chirografari.

citeste mai mult
Sep 6, 2012

Asmita Gardens va fi administrata in continuare de Euro Insol SPRL. 

citeste mai mult
Aug 28, 2012

PRELUNGIRE TERMENE PROCEDURA

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Reprezentantul celei mai mari companii de stat vrea să recalibreze piaţa energiei

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Potrivit lui Borza, raportul va avea peste 500 pagini şi va cuprinde o analiză "mai mult ca exhaustivă" a cauzelor intrării în insolvenţă a companiei de stat, precum şi "eventuale vinovăţii".

citeste mai mult
Jul 17, 2012

Firma Euro Insol a fost desemnată administrator judiciar al Realitatea Media de către adunarea creditorilor societăţii, care a avut loc joi după-amiază la sediul Realitatea TV, au declarat pentru MEDIAFAX surse.

citeste mai mult
Jul 1, 2012

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunţat că vrea soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să iniţieze în iulie discuţii cu beneficiarii acordurilor, dar a adăugat că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.

citeste mai mult
Jun 20, 2012

Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica şi a desemnat ca administrator judiciar firma Euro Insol, condusă de Remus Borza, propunere a Ministerului Economiei. UPDATE 17:15 Tribunalul Bucureşti a publicat deja sentinţa în cazul insolvenţei Hidroelectrica.

citeste mai mult
Jun 8, 2012

Administratorul judiciar al complexului imobiliar Asmita Gardens, Euro Insol, va depune la Tribunalul Bucuresti, in luna iulie, planul de reorganizare, care prevede continuarea activitatii firmei dezvoltatoare prin vanzarea celor circa 350 de locuinte disponibile in ansamblu, intr-o perioada de pana la trei ani, potrivit mediafax.

citeste mai mult
May 31, 2012

Tribunalul Bucureşti a desemnat consorţiul Euro Insol - VF Insolvenţa administrator al UCM Reşiţa, companie aflată în insolvenţă din decembrie 2011, cu datorii de peste 190 milioane euro. 

citeste mai mult
Apr 5, 2012

Casa de avocatură Borza & Asociaţii, cunoscută pentru administrarea proiectelor rezidenţiale Asmita Gardens şi Ibiza Sol intrate în insolvenţă, a alocat un buget de 500.000 de euro pentru mutarea societăţii în clădirea de birouri Opera Center şi a anunţat începerea unui proces de rebranding. 

citeste mai mult
Mar 28, 2012

Firma Universul SRL din Bucureşti, deţinută de investitori israelieni, potrivit celor mai recente date disponibile, a intrat în insolvenţă, având datorii de peste 20 de milioane de euro, potrivit firmei de insolvenţă Euro Insol, desemnată administrator judiciar al societăţii.

citeste mai mult
Mar 26, 2012

Bancile Alpha Bank si Raiffeisen Bank, creditorii majoritari ai proiectului rezidential Ibiza Sol, aflat in insolventa, au decis luni inlocuirea administratorului judiciar Sierra Quadrant Bacau cu firma Euro Insol, care a fost desemnata sa se ocupe si de insolventa complexului Asmita Gardens.

citeste mai mult
Mar 26, 2012

Firma de insolvenţă Euro Insol, administratorul judiciar al proiectului Asmita Gardens din Bucureşti, şi-a mai trecut un proiect de apartamente în portofoliu, prelunând ansamblul rezidenţial Ibiza Sol din Pipera.

citeste mai mult