Media

Prioritatea statului român ar trebui să fie companiile româneşti

Feb 15, 2016, Sursa
Articolul precedent  |  Toate articolele  |  Urmatorul articol

Soldul profitului net al firmelor româneşti, de 25 de ori mai mare decât al celor străine".

„Am plătit tribut în fete virgine Înaltei Porţi, ne-am cedat de bunăvoie tezaurul la ruşi şi acum pupăm inelul Marelui Licurici".

România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, una care să ţină cât de cât piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii, care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată”.

În cei 26 de ani de tranziţie de nicăieri spre niciunde, companiile româneşti au fost decimate, ignorate, marginalizate şi discriminate de toate guvernele care s-au perindat, n-au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilităţi fiscale şi nici de contracte generoase pe bani publici".

„Câţi patroni, directori de multinaţionale aţi văzut cazaţi, în ultimii ani, la «beciul domnesc»? Niciunul. Credeţi că ei nu fură, că nu dau şpagă, că nu spală bani, că nu fac evaziune fiscală?”.

"Trăim o profundă dramă a dezumanizării".

„Presa este cel mai mic rău din această tranziţie”.

"Întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna"

„ Lipsa curajului asumării deciziei este astăzi marele handicap al României

„De regulă, cei din fruntea companiilor statului sunt nişte «yes men», de cele mai multe ori mediocri, blazati, corupti, condescendenţi unor grupuri politice sau de interese, lipsiţi de viziune, autoritate si asumare”. 
 
 
      Procedura insolvenţei prin care a trecut Hidroelectrica a făcut istorie, susţine avocatul Remus Borza, pentru că a demonstrat un lucru fundamental pentru România, faptul că şi companiile statului pot să genereze încredere, stabilitate şi profit, dacă sunt administrate corect.      Domnul Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, consideră că o condiţie esenţială pentru succesul companiilor de stat este managementul încredinţat unor oameni recomandaţi de competenţe profesionale, de moralitate, capabilităţi manageriale şi nu exclusiv de carnetul de partid.

     Avocatul apreciază: "Companiile statului, cu un management onest, asumat şi vizionar, se pot constitui în veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială. Sper ca statul să înţeleagă acest lucru măcar în ceasul al 12-lea. Altminteri, riscă să condamne şi bruma de companii pe care le mai deţine la arierate, şomaj şi falimente".      Remus Borza este de părere că pilonii unei economii puternice sunt reprezentanţi de clasa antreprenorială şi de capitalul autohton, pe care România, nici astăzi, după 26 de ani de economie de piaţă, nu îi are. În opinia domnului Borza, statul român nu a luat nici o măsură protecţionistă în ceea ce priveşte firavul capital autohton, în condiţiile în care, după Revoluţie, au fost deschise prea larg porţile capitalului străin.    

  Domnia sa consideră: "România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, una care să ţină cât de cât piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii, care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată. Aceste multinaţionale au deja rutina exerciţiului economic şi au o cifră de afaceri de ordinul miliardelor şi, implicit, o altă forţă de penetrare. Dacă nu mai ai nimic al tău, devii no man's land. Aşa este şi cu capitalul autohton. Orice ţară ia minime măsuri protecţioniste, indiferent de modelul de piaţă. Şi Germania, şi Anglia, şi Franţa au astfel de măsuri prin care să stimuleze, să încurajeze şi să protejeze capitalul autohton. Noi nu am luat astfel de măsuri protective şi acum se vede. Am devenit o piaţă de desfacere pentru multe industrii. Noi, care în multe domenii aveam poziţii de top. Până la urmă trebuie să ne adaptăm politicile economice în acord cu interesul naţional, care reclamă întărirea clasei antreprenoriale şi a capitalului autohton, ce reprezintă ingredientele de bază ale unei economii sănătoase şi a prosperităţii sociale.     

      Dacă vindem totul cu nesăbuinţă, la ce condamnăm generaţiile care vin, dacă nu la sărăcie? Le facem iar vasali? Suntem tributari încă aceleiaşi filosofii de viaţă, încrustată în ADN-ul naţiunii române, «capul plecat sabia nu-l taie!» Ce înseamnă asta dacă nu laşitate şi trădare, abandon şi resemnare? Arătaţi-mi ce altă naţiune are o astfel de filosofie? Nici una! Am plătit tribut în fete virgine Înaltei Porţi, ne-am cedat tezaurul la ruşi şi acum aşteptăm lumina de la Marele Licurici. Dintotdeauna am pupat inelul unora mai mari, pentru că dintotdeauna ne-a fost frică să fim noi înşine mari".

     În sprijinul afirmaţiilor sale, avocatul Remus Borza face o radiografie tristă a proporţiei capitalului românesc în economie, comparativ cu cel străin: "În toate sectoarele-cheie din economie, supremaţia este deţinută de companiile din alte ţări. Astăzi, 66% din cifra de afaceri generată la nivelul ţării este dată de multinaţionale. Hai să ne uităm la sectorul energetic, dacă tot suntem la Hidroelectrica. Avem foarte puţine companii româneşti în acest domeniu, cele mai multe fiind străine - OMV-Petrom, Enel, E.ON, CEZ, GDF Suez, MOL, Rompetrol şi altele. De asemenea, din 38 de bănci, doar trei-patru mai au capital românesc, restul sunt cu capital străin. În zona metalurgică, de asemenea, există preponderent capital străin - Alro Slatina (capital rusesc), ArcelorMittal Galaţi (capital indian), Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii (capital rusesc), Dacia- Renault (capital franţuzesc) etc. În agricultură avem aproximativ aceeaşi proporţie, in industria de prelucrare a lemnului, a laptelui, a cărnii etc".   

   Care este performanţa acestor companii străine?, se întreabă retoric avocatul Remus Borza: "În perioada 2008-2014, soldul profitului net, al acestor multinaţionale, care, repet, deţin două treimi din cifra de afaceri a României, a fost de numai 2,5 miliarde de lei.      Până şi profitul Hidroelectrica, în ultimii trei ani, a fost de peste 3 miliarde de lei, iar noi vorbim de profitul tuturor companiilor străine, pe ultimii 6 ani. Spre comparaţie, soldul profitului net al companiilor româneşti - care reprezintă doar o treime din cifra de afaceri generată la nivelul ţării a fost de 55 miliarde de lei, adică de 25 de ori mai mult decât al celor străine. În cei 26 de ani de tranziţie de nicăieri spre niciunde, companiile româneşti au fost decimate, ignorate, marginalizate şi discriminate de toate guvernele care s-au perindat, n-au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilităţi fiscale şi nici de contracte generoase pe bani publici".  

    Remus Borza susţine că, în timp ce firmele româneşti rămân cu profitul în ţară, îl reinvestesc sau îl pun "la ciorap", cele străine îşi externalizează profitul, pe dosare de transfer, pe inginerii financiare, pe societăţile-mamă, pe firme fantomă din insulele cele mai virgine sau cele mai exotice.    

   Domnul Borza spune: "Câţi patroni, directori de multinaţionale aţi văzut cazaţi, în ultimii ani, la «beciul domnesc»? Niciunul. Credeţi că ei nu fură, că nu dau şpagă, că nu spală bani, că nu fac evaziune fiscală?  

    În ultimii 26 de ani am privatizat excesiv de mult, inclusiv domenii sau resurse strategice. În toţi aceşti ani, România s-a confruntat cu un amplu proces de dezindustrializare, care a scăzut, evident, competitivitatea economiei româneşti.      Concomitent cu această schimbare de atitudine a statului faţă de propriile sale companii, şi aici mă refer şi la cele private, pentru că şi aici statul face o mare greşeală, perpetuând o contraproductivă discriminare între companiile private şi cele publice, şi noi, cetăţenii acestei ţări, la nivelul percepţiei publice şi al mentalului colectiv, trebuie să acceptăm că nu toate averile dobândite în România ultimilor ani sunt ilicite. Egalitarismul social, căruia încă îi suntem tributari, este de asemenea contraproductiv. Oamenii nu sunt egali nici măcar la momentul conceperii lor. Şi, până la urmă, egali în ce? În mizerie? În mediocritate? În promiscuitate? Trebuie să acceptăm această idee, conform căreia unii sunt mai înzestraţi, pot sau îşi doresc mai mult şi nu trebuie să-i pizmuim, să-i urâm pentru asta. O ţară, cu cât are indivizi mai bogaţi, cu atât este mai prosperă. Prosperitatea acestor beneficiari ai tranziţiei se redistribuie, până la urmă, pe orizontala socială. Cu cât dobândesc mai multă avere, cu atât plătesc mai multe taxe la stat. Deci, trebuie să promovăm şi să cultivăm spiritul antreprenorial, căci el este izvorul prosperităţii sociale. Urmând zicala din popor - «Să moară şi capra vecinului», cum un compatriot scoate capul din mocirlă, o întreagă armată de frustraţi îşi unesc forţele să-i dea la gioale nefericitului român care îşi permite să lase o dâră, o urmă a trecerii sale prin viaţă şi timp. Înapoi - îi strigă în cor vajnicii apărători ai nimicului de făcut - în haznaua destinului nostru colectiv!    

  Şi ca să reuşim trebuie să mai înţelegem un lucru: nimic fără trudă, inspiraţie, viziune, sacrificiu, asumare şi multă muncă nu se poate construi. Cheia tuturor reuşitelor este munca pe care noi am pus-o la stâlpul infamiei după 1990. Am făcut tot ceea ce se poate pentru a o goli de conţinut, de semnificaţie, mesaj şi simbol. Munca nu este un concept sau un slogan bolşevic! Nu tot ceea ce a fost în comunism a fost rău, aşa după cum nu tot ceea ce e în capitalism e bun".   

     "Trăim o profundă dramă a dezumanizării".

      După '90 s-a creat o gaură neagră, susţine Remus Borza, menţionând că toate acele principii şi valori, până la urmă identitare naţiunii şi care au asigurat supravieţuirea poporului român în perioada comunistă, au fost abandonate.      Avocatul menţionează: "Problema e că în locul lor nu am pus nimic. De atunci am promovat inconştient nonvaloarea, kitsch-ul, grotescul, promiscuitatea. Suntem incontestabil nişte maeştri ai absurdului, iar presa a contribuit semnificativ în cultivarea acestor nonvalori. Avem o presă care nu construieşte, ba din contră, distruge cariere, destine şi vieţi. Este o presă a facilului, a senzaţionalului şi ridicolului. Nu se mai promovează nimic pozitiv! Evident, o ştire pozitivă nu e breaking news, nu e pe prima pagină a ziarelor, nu generează nici audienţă şi nici tiraje. În schimb, o ştire negativă face furori, rating, generează dezbateri aprinse şi satisface pofta de cancan a unei naţiuni hrănite, în ultimii zeci de ani, cu mult, cu foarte mult circ şi, din păcate, cu prea puţină pâine. Suntem printre puţinele ţări din Europa care nu au o lege a presei. Câtă vreme nu funcţionează autocenzura, este de datoria statului să-şi protejeze cetăţenii de furia unor pseudojustiţiari sau deontologi care, în numele dreptului la informare, al interesului public sau, mai nou, al interesului naţional, calcă în picioare valori fundamentale ale omului: demnitatea, intimitatea, libertatea şi, până la urmă, viaţa. Dar trebuie să recunoaştem însă şi faptul că presa este cel mai mic rău din această tranziţie.      În ultimii 25 de ani am asistat neputincioşi la un proces de dezumanizare. Generaţiile postdecembriste şi-au pierdut rădăcinile. Nu mai cred în nimeni şi în nimic. Nu mai au respect faţă de dascăl, faţă de părinte, nu mai au simţul datoriei faţă de patrie, al sacrificiului pentru semeni, al credinţei în Dumnezeu. Am devenit sclavii banului şi ai puterii. Ne cerem cu ostentaţie drepturile, uitând că avem şi obligaţii. Ne-am dezvoltat o mentalitate de asistat, iar indolenţa, delaţiunea, frivolitatea, grobianismul şi mediocritatea le-am ridicat la rang de virtuţi. Trăim o profundă dramă. Drama dezumanizării. Pentru că ce devine un om fără principii, valori şi sentimente decât un animal? Un animal domestic, dar în fond tot un animal. Uşor de dresat şi de condus".    

    "Întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna".

      Lipsa curajului asumării deciziei este astăzi marele handicap al României, este de părere Remus Borza. Domnia sa apreciază că, întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna, pentru că, din mers, implementând-o, poţi să o corectezi: "Nu poţi să aştepţi la nesfârşit o revelaţie ca să iei decizia ideală. Nu există aşa ceva. Întotdeauna trebuie să mergi pe primul impuls. Statistic, s-a dovedit că deciziile blitz sunt cele corecte şi nu cele îndelung chibzuite". În companiile statului sunt foarte mulţi directori şi puţini manageri, în opinia domnului Borza, care adaugă: "Este o diferenţă fundamentală între cele două clase de profesionişti: un director aşteaptă sarcini, pe când un manager împarte sarcini. Şi directorii mei mă aşteaptă încolonaţi, în poziţie de drepţi, să vadă ce a mai visat despotul. Dar puţine companii au şansa unui despot luminat. De regulă, cei din fruntea companiilor statului sunt nişte «yes men», de cele mai multe ori mediocri, blazati, corupti, condescendenţi unor grupuri politice sau de interese, lipsiţi de viziune, autoritate si asumare.    

      La toate companiile din portofoliul Euro Insol (n.r. firmă pe care o deţine) am încercat să insuflu câteva din calităţile, valorile şi principiile în care cred, dar, în primul rând, am încercat să-i îndemn pe angajaţi să muncească. Şi mi-am încurajat directorii să devină manageri. Fac parte dintre cei vreo mie de oameni asumaţi, care cu o anumită încăpăţânare, indiferent de riscuri, vor să meargă până la capăt, străduindu-se să pună România pe o traiectorie de normalitate, modernitate şi europenitate, să facă lucruri şi să lase o urmă a trecerii lor prin viaţă şi timp. Nu m-am considerat niciodată un model, dar acele generaţii de tineri născute după "90 chiar au nevoie de modele aspiraţionale, de nişte oameni care au demonstrat că sunt ceva prin ei înşişi. Oameni care n-au primit nimic de-a gata, care au plecat de foarte jos şi au ridicat imperii". 

Articolul precedent  |  Toate articolele  |  Urmatorul articol

Alte articole


May 9, 2016

Tribunalul Valcea a decis luni declararea insolventei CET Govora, administrator judiciar fiind numita firma Euro Insol, condusa de Remus Borza

citeste mai mult
Apr 25, 2016

Firma Euro Insol a preluat în calitate de lichidator judiciar proiectul imobiliar Green City, un complex de 650 de vile dezvoltat de omul de afaceri Dumitru Bucşaru prin intermediul mai multor firme, aflate în insolvenţă sau faliment, a anunţat luni societatea de reorganizare.

citeste mai mult
Apr 6, 2016

Cerearea de insolvenţă depusă de Prospecţiuni SA, furnizor de servicii geofizice şi geologice, a fost admisă de Tribunalul Bucuresti, care a deschis procedura de insolvenţă şi a numit  Euro Insol SPRL administrator judiciar.

citeste mai mult
Feb 15, 2016

Prioritatea statului român ar trebui să fie companiile româneşti - interviu publicat in editia print a ziarului Bursa din 15.02.2016

citeste mai mult
Jan 26, 2016

O treime din toată energia vândută de Hidroelectrica s-a transformat în profit. Compania anunţă investiţii de 730 mil. euro până în 2018

Remus Borza, avocatul care controlează Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica: Este cel mai bun rezultat financiar obţinut vreodată de Hidroelectrica raportat la producţia de energie

citeste mai mult
Jan 25, 2016

In 2016, Hidroelectrica va iesi din insolventa si se va lista pe bursa.

Valoarea de piaţă reală a companiei este de 5 miliarde de euro.

Insist pentru listarea a doar 15% din Hidroelectrica şi doar pe BVB În ultimii 4 ani, noi am dat peste 400 de milioane de euro Apelor Române şi sunt curios să ştiu câte lucrări au finanţat din banii Hidroelectrica.

 

citeste mai mult
Jul 22, 2015

România are nevoie de un vizionar, un ideolog şi un strateg

 

citeste mai mult
Jul 31, 2014

Borza: "Hidroelectrica finanţează investiţiile de care are nevoie, dar cu bani mai puţini, pentru că se fură mai puţin"

citeste mai mult
Feb 25, 2014

Remus Borza consideră că Reintrarea în insolvenţă a companiei este o eroare judiciară pentru că instanţa a dat prevalenţă unor aspecte procedurale în detrimentul interesului naţional.

citeste mai mult
Feb 3, 2014

Complexul rezidenţial Ibiza Sol, situat în zona de nord a Capitalei, a avut anul trecut încasări totale de 4,89 milioane euro, înregistrând un număr de 89 de contracte încheiate, din care 46 au fost acorduri de vânzare-cumpărare şi 43 de închiriere.

citeste mai mult
Jan 31, 2014

Proiectul Silver Mountain din Braşov este cel mai important activ imobiliar „distressed“ aflat anul acesta la vânzare.

citeste mai mult
Jan 20, 2014

Borza a gasit cumparator pentru un penthouse de 370.000 euro in cele mai inalte blocuri noi din Bucuresti

citeste mai mult
Jan 13, 2014

Contract de 4 milioane de euro încheiat cu o firmă din Rusia

citeste mai mult
Jun 13, 2013

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a inregistrat tabelul definitiv al creantelor

citeste mai mult
May 15, 2013

Trebuie să abandonăm paradigma statului social şi a cetăţeanului asistat, deoarece într-o economie de piaţă alte valori ar trebui să guverneze funcţionarea societăţii româneşti.

citeste mai mult
Apr 24, 2013

Remus Borza a fost desemnat personalitatea anului in energie in cadrul Galei Romanian Energy Awards 2013, organizata de The Diplomat Bucharest

citeste mai mult
Apr 17, 2013

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţiile traderilor de energie, aşa-zişii „băieţi deştepţi“, privind creanţele din dosarul Hidroelectrica, refuzând astfel înscrierea în tabelul preliminar a unor creanţe de peste 1,9 miliarde lei.

citeste mai mult
Apr 17, 2013

Hidroelectrica a făcut un profit brut de 144 mil. lei în primul trimestru

citeste mai mult
Apr 1, 2013

 

În cei aproape cinci ani de când mediul local de business se confruntă cu un picaj al pieţelor fără precedent în ultimele decenii, o nouă breaslă de consultanţi a prins cheag, şi anume practicienii în insolvenţă, domeniu în care cele mai mari 34 de firme au realizat anul trecut venituri de peste 100 de milioane de lei (22,5 mil. euro), potrivit datelor centralizate de Uniu­nea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR).

citeste mai mult
Mar 22, 2013

 

Insolventa Hidroelectrica in cifre: profit lunar de 10 mil. euro si minus 300 de angajati

citeste mai mult
Mar 18, 2013

Borza (Euro Insol): Să nu ne facem griji pentru Hidroelectrica, ci mai degrabă pentru Complexul Energetic Oltenia

citeste mai mult
Jan 30, 2013

UZTEL S.A. Ploiesti, reintrat in forta pe Bursa de Valori Bucuresti dupa o absenta de 33 de luni. Astfel in prima zi de la reluarea tranzactionarii, pretul de deschidere a fost de 1.9 lei/ actiune pentru ca la mijlocul zilei, pretul sa atinga un maximum de 2,58 lei, ceea ce reprezinta o apreciere de 14.63%.

citeste mai mult
Jan 30, 2013

Cu ce preţ se reorganizează Servtrans: creditorii pierd peste 80% din bani, respectiv 32,5 mil. Euro

citeste mai mult
Jan 30, 2013

Planul de reorganizare al Servtrans Invest, unul din cei mai mari transportatori feroviari de marfa, a fost aprobat de catre creditori saptamana trecuta. Cum va arata reorganizarea societatii?

citeste mai mult
Jan 21, 2013

insolvenţa este o soluţie viabilă pentru depăşirea dificultăţilor financiare

citeste mai mult
Dec 27, 2012

Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, a declarat, marti, ca Oltchim va intra in insolventa dupa alegeri, insa a avertizat ca aceasta masura nu va rezolva adevaratele probleme ale combinatului.

citeste mai mult
Dec 27, 2012

denunţări de contracte, reduceri de costuri, licitaţii pe bursă şi pierderi de 65 mil. Euro

citeste mai mult
Nov 27, 2012

Compania de stat Hidroelectrica va suspenda clauza de forţă majoră invocată în contractele de vânzare a energiei electrice de la 1 decembrie 2012, urmând să livreze cantitatea totală cumpărătorilor şi să încheie anul cu pierderi cuprinse între 70 şi 80 milioane euro, a declarat, administratorul judiciar al societăţii, reprezentantul EuroInsol, Remus Borza, citat de Agerpres.

citeste mai mult
Nov 27, 2012

Randamentul oferit de închirierea unui apartament nou din Bucureşti este superior dobânzii la un depozit în euro şi, în unele cazuri, chiar randamentelor promise de fondurile monetare

citeste mai mult
Nov 21, 2012

Hidroelectrica a tranzactionat cea mai mare cantitate de energie pe bursa administrata de OPCOM

citeste mai mult
Nov 16, 2012

Hidroelectrica a fost căpuşată prin intermediul a 500 de contracte comeciale cu preţuri supraevaluate.

citeste mai mult
Nov 6, 2012

UCM Reşiţa, companie aflată în insolvenţă, şi-a redus pierderile în primele nouă luni la 7 milioane lei, de la 24 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi ar putea încheia anul pe profit, după pierderi de peste 700 milioane lei în 2010-2011, potrivit administratorului judiciar.

citeste mai mult
Nov 6, 2012

Saptamana aceasta se implineste un an de la declansarea procedurii de insolventa a proiectului rezidential Asmita Gardens. Cum arata bilantul primului an de insolventa din proiect.

citeste mai mult
Nov 5, 2012

UCM Reşiţa SA şi-a redus pierderile cu 17 milioane lei, în cinci luni, până la 7 milioane de lei, existând şansa de a încheia pe profit anul 2012, a anunţat, duminică, Remus Borza, practicianul coordonator al Euro Insol, desemnat administrator judiciar, în consorţiu cu VF Insolvenţa, al societăţii UCM Reşiţa.




citeste mai mult
Nov 5, 2012

Principalul furnizor de agregate și echipamente hidro-energetice pentru Hidroelectrica, societatea UCM Reșița, aflată și ea în insolvență, și-a redus pierderile cu 17 milioane lei potrivit EURO INSOL, administrator judiciar al societății.

citeste mai mult
Oct 26, 2012

Un sediu „la patru ace”, cu o priveliste de nota 10 si accente glamour, astfel ar putea fi descris biroul Borza si Asociatii, din care fac parte si societatile de insolventa Euro Insol si Assistance Insolv.

citeste mai mult
Oct 22, 2012

Curtea de Apel Bucureşti a decis că Hidroelectrica rămâne în insolvenţă, ceea ce echivalează cu o „victorie” a statului împotriva „băieţilor deştepţi”. Decizia Curţii este irevocabilă.

citeste mai mult
Oct 4, 2012

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, cere acţionarilor companiei de stat să aprobe iniţierea unor acţiuni în răspundere pentru daune împotriva ultimilor trei directori generali ai producătorului de electricitate, respectiv Traian Oprea, Mihai David şi Constantin Trihenea.

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Guvernul i-a promis FMI că va publica prospectul de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Hidroelectrica în maximum trei luni după ce compania va ieşi din insolvenţă şi că oferta va fi lansată o lună mai târziu.

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au aprobat astăzi planul de reorganizare al Asmita Gardens propus de Alpha Bank, prin intermediu AGI RRE. Banca va intra în posesia ansamblului rezidenţial dacă în termen de 16 luni nu se vor vinde apartamente în valoare de circa 23 mil. Euro

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Asmita Gardens SRL , compania care a dezvoltat cel mai mare complex rezidential din tara, va plati creditul catre Alpha Bank in urmatorii trei ani, asa cum se prevazuse in septembrie prin Planul de reorganizare a companiei, a declarat, marti, Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar Euro Insol SRL.

citeste mai mult
Oct 3, 2012

Tribunalul Bucuresti a confirmat marti planul de reorganizare Asmita Gardens, in felul in care a fost propus de creditorul majoritar AGI RRE prin mandatar Alpha Bank Romania, impreuna cu administratorul judiciar Euro Insol.

citeste mai mult
Sep 18, 2012

Euro Insol a fost reconfirmat ca administrator judiciat al Hidroelectrica cu votul a 99% dintre creditorii prezenti

citeste mai mult
Sep 18, 2012

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat ca ii multumeste presedintelui Traian Basescu pentru "non-combat" in privinta derularii restructurarii companiei de stat.

citeste mai mult
Sep 18, 2012

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat război Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru că nu a majorat tariful reglementat pentru energia hidro.

citeste mai mult
Sep 6, 2012

Planul prevede plata integrala a creantelor bugetare si defavorizarea creditorului garantat si a creditorilor chirografari.

citeste mai mult
Sep 6, 2012

Asmita Gardens va fi administrata in continuare de Euro Insol SPRL. 

citeste mai mult
Aug 28, 2012

PRELUNGIRE TERMENE PROCEDURA

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Reprezentantul celei mai mari companii de stat vrea să recalibreze piaţa energiei

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Potrivit lui Borza, raportul va avea peste 500 pagini şi va cuprinde o analiză "mai mult ca exhaustivă" a cauzelor intrării în insolvenţă a companiei de stat, precum şi "eventuale vinovăţii".

citeste mai mult
Jul 17, 2012

Firma Euro Insol a fost desemnată administrator judiciar al Realitatea Media de către adunarea creditorilor societăţii, care a avut loc joi după-amiază la sediul Realitatea TV, au declarat pentru MEDIAFAX surse.

citeste mai mult
Jul 1, 2012

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunţat că vrea soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să iniţieze în iulie discuţii cu beneficiarii acordurilor, dar a adăugat că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.

citeste mai mult
Jun 20, 2012

Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica şi a desemnat ca administrator judiciar firma Euro Insol, condusă de Remus Borza, propunere a Ministerului Economiei. UPDATE 17:15 Tribunalul Bucureşti a publicat deja sentinţa în cazul insolvenţei Hidroelectrica.

citeste mai mult
Jun 8, 2012

Administratorul judiciar al complexului imobiliar Asmita Gardens, Euro Insol, va depune la Tribunalul Bucuresti, in luna iulie, planul de reorganizare, care prevede continuarea activitatii firmei dezvoltatoare prin vanzarea celor circa 350 de locuinte disponibile in ansamblu, intr-o perioada de pana la trei ani, potrivit mediafax.

citeste mai mult
May 31, 2012

Tribunalul Bucureşti a desemnat consorţiul Euro Insol - VF Insolvenţa administrator al UCM Reşiţa, companie aflată în insolvenţă din decembrie 2011, cu datorii de peste 190 milioane euro. 

citeste mai mult
Apr 5, 2012

Casa de avocatură Borza & Asociaţii, cunoscută pentru administrarea proiectelor rezidenţiale Asmita Gardens şi Ibiza Sol intrate în insolvenţă, a alocat un buget de 500.000 de euro pentru mutarea societăţii în clădirea de birouri Opera Center şi a anunţat începerea unui proces de rebranding. 

citeste mai mult
Mar 28, 2012

Firma Universul SRL din Bucureşti, deţinută de investitori israelieni, potrivit celor mai recente date disponibile, a intrat în insolvenţă, având datorii de peste 20 de milioane de euro, potrivit firmei de insolvenţă Euro Insol, desemnată administrator judiciar al societăţii.

citeste mai mult
Mar 26, 2012

Bancile Alpha Bank si Raiffeisen Bank, creditorii majoritari ai proiectului rezidential Ibiza Sol, aflat in insolventa, au decis luni inlocuirea administratorului judiciar Sierra Quadrant Bacau cu firma Euro Insol, care a fost desemnata sa se ocupe si de insolventa complexului Asmita Gardens.

citeste mai mult
Mar 26, 2012

Firma de insolvenţă Euro Insol, administratorul judiciar al proiectului Asmita Gardens din Bucureşti, şi-a mai trecut un proiect de apartamente în portofoliu, prelunând ansamblul rezidenţial Ibiza Sol din Pipera.

citeste mai mult